Oraşul.

Tot oraşul.
Nu îi vedeam sfârşitul.
Sfârşitul?
Te rog,vrei te rog,să îmi arăţi unde se sfârşeşte?
Era totul foarte bine pe pasarela aia.
Şi eram cel m ai bun,în haina mea.
Făceam o figură frumoasă,şi nu am avut îndoieli,pentru a ieşi.
Nu era asta problema.
Nu ceea ce am văzut m-a oprit.
Era ceea ce nu am văzut.
Înţelegi?
Ce nu am văzut.
În oraşul acela întins era totul,cu excepţia unui sfârşit.
Nu avea sfârşit.
Ceea ce nu am văzut a fost momentul când totul s-a sfârşit,
sfârşitul lumii.
De exemplu pianul.
Clapele încep.
Clapele se termină.
Ştii că sunt 88.
Nimeni nu te poate contrazice.
Nu sunt infinite.
Tu eşti infinit.
Şi pe clapele acelea,muzica pe care o cânţi este infinită.
Îmi place asta.
Cu asta pot să trăiesc